Maia Sandu, după decizia Curții Constituționale: „Împreună am câștigat această bătălie”
Curtea Constituțională a decis: integrarea europeană va fi introdusă în Constituție. Președinta Maia Sandu, susține că, împreună, această bătălie a fost câștigată, iar obiectivul a fost îndeplinit. „Este meritul vostru, dragi cetățeni – datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor”, a declarat șefa statului după decizia Curții de a valida rezultatele referendumului, transmite IPN.
Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat prezidențial, spune că duminică mai urmează o bătălie, pentru ca aderarea la Uniunea Europeană să devină o realitate cât mai repede.
„Dragi cetățeni, lucrurile mari se fac pe pași. Primul pas a fost făcut. A rămas pasul 2 – duminică să câștigăm alegerile. Iar imediat după aceasta, să ne asigurăm că devenim stat membru al UE până în 2030. Ieșiți la vot, căci altfel riscăm să pierdem tot ce avem”, a menționat Maia Sandu.
Curtea Constituțională a confirmat joi seara rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie. Constituția urmează să fie completată cu Titlul V prim: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.