Recean, despre remanierile guvernamentale: „În următoarele zece zile voi veni cu aceste propuneri de schimbări”

În următoarele zece zile vor fi prezentate propunerile de schimbări în politici și în Guvern. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean în debutul ședinței Executivului. Premierul a explicat că aceste ajustări vor reflecta mesajele primite de la cetățeni în cadrul recentului scrutin prezidențial, dar și după declarațiile președintelui în exercițiu, Maia Sandu, conform cărora echipa guvernamentală a comis greșeli și că sunt necesare schimbări.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Și cei care au votat președinta Sandu, și cei care au votat contracandidatul, au spus foarte clar că trebuie să facem anumite schimbări în politici, în Guvern. În următoarele zece zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări.”

În același timp, Dorin Recean le-a mulțumit tuturor cetățenilor care au ieșit la vot și au atras atenția la problemele și necesitățile sale.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Eu vreau să mulțumesc tuturor celor care au participat la vot duminică, 3 noiembrie. A fost o mobilizare extraordinară. Celor aproape un milion de oameni care au votat pentru președinta Sandu le mulțumesc pentru că au reconfirmat planul nostru de dezvoltare în marea familie europeană, dar și liderul care este capabil să realizeze acest obiectiv. Celor care l-au votat pe contracandidatul Stoianoglo la fel le mulțumesc pentru că au atras atenția Guvernului la problemele și necesitățile pe care le au.”

Duminică, 3 noiembrie, în Republica Moldova s-a desfășurat turul doi al alegerilor prezidențiale, iar Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate a ieșit învingătoare, obținând cel de-al doilea mandat la șefia statului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata