Sandu, după ședința CSS: „Termenul de examinare a dosarelor de corupție politică trebuie să fie restrâns”

Termenul de examinare a dosarelor de corupție politică trebuie să fie restrâns. Cu o solicitare în acest sens a venit președintele în exercițiu, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Astfel, Guvernul și Parlamentul urmează să vină cu un plan concret pentru a asigura examinarea prioritară a acestor cauze.

MAIA SANDU, președinte în exercițiu: „Este nevoie să se vină, inclusiv cu modificări la nivel de legislație care să restrângă termenul de examinare pentru cazurile de corupție politică. În special, pentru cazurile de cumpărare de voturi și în acest sens Guvernul împreună cu Parlamentul, împreună cu alte instituții care sunt vizate de aceste lucruri, urmează, în următoarele câteva zile, să vină cu un plan concret pentru examinarea prioritară a acestor cauze și respectiv reducerea termenilor de examinare ca să nu avem situații care se amână pentru mulți ani examinarea acestor cazuri și respectiv perpetuarea lor. Am vorbit despre nevoia de a consolida legislația pe domeniul de securitate națională.”

În același timp, Maia Sandu a declarat că, la finele săptămânii curente, va invita la Președinție reprezentanți ai partidelor politice, pentru a  discuta despre acțiunile de combatere a corupției, dar și despre remanierile guvernamentale. 

MAIA SANDU, președinte în exercițiu: „Voi avea discuții cu reprezentanții partidelor politice despre acțiunile pe care trebuie să le întreprindem ca să combatem corupția politică. Vreau să vă amintesc că aceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri și la referendum nu a afectat un partid politic sau un candidat. Mai mulți candidați și mai multe partide politice sunt afectate de cumpărare de voturi. La aceste discuții vom purta dezbateri pe propunerile Guvernului, dar și pe propunerile pe care le au alte partide politice pe acest subiect.”

Consiliul Suprem de Securitate a fost convocat luni dimineața pe problema corupției politice și necesitatea eficientizării măsurilor de combatere a acesteia.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata