Prețul benzinei scade, iar cel al motorinei crește, chiar dacă nesemnificativ

Prețul benzinei scade, iar cel al motorinei crește, chiar dacă nesemnificativ, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în ciuda unor tendințe în descreștere a prețului petrolului.

Astfel, sâmbătă, duminică și luni, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 24,60 de lei, cu un ban mai puțin. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 21 lei și 26 bani pentru un litru, cu un ban mai mult.

De la începutul anului, benzina s-a scumpit cu 1,60 de lei, iar motorina – cu 1,26 de lei.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, ANRE a publicat noile marje comerciale la comercializarea carburanților, valabile pentru semestrul I al anului acesta.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata