Ramona Strugariu, cea care a câștigat concursul pentru șefia Institutului Național al Justiției (INJ), a primit cetățenia Republicii Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat de Maia Sandu. Decretul a fost semnat la 25 februarie și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Pe 14 februarie, Strugariu a fost aleasă în funcția de director al INJ.
Anunțul vine oarecum în contradicție cu declarațiile de la Minsiterul Justiției, care sugera că lipsa cetățeniei pentru Strugariu nu constituia o problemă. Declarația a fost făcută anterior de ministrul, Justiției Veronica Mihailov-Moraru, la o emisiune de la postul Cinema1. În același timp, ea a declarat că nu înțelege polemica apărută în spațiul public, deoarece din punct de vedere legal s-a respectat procedura.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: „Din câte cunosc, doamna respective nu are cetățenie, dar vreau să precizez că nici legea cu privire la Institutul Național al Justiției, nici prevederile din Constituție, care au apărut în spațiu public cu referire la o eventuală interdicție, articolul 39 dacă ne referim, legea Institutului Național al Justiției nu prevede obligativitatea deținerii cetățeniei. Respectiv avea dreptul doamna respectivă să candideze la funcția respectivă.”
Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a explicat de ce funcția nu a fost preluată de un cetățean al Republicii Moldova.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: „Trebuie să recunoaștem că avem o problemă cu cadrele umane în toate instituțiile și aici, la această funcție, observăm că nu prea a fost mare număr de aplicanți. Cum spuneam, au fost de două sau de trei ori anterior lansate, nu îmi aduc aminte exact. Dar știu că a fost reluat de câteva ori. Având în vedere că a fost de mai multe ori prelungit concursul, înseamnă că nu au fost suficienți aplicanți sau nu a fost prea atractivă funcția respectivă”.
Noul director al Institutului Național al Justiției, Ramona Victoria Strugariu, își va începe oficial mandatul pe 4 martie. Ramona Strugariu este o politiciană română, care a fost deputat în Parlamentul European în legislatura 2019-2024, parte a grupului parlamentar Renew Europe.
