Prima ședință a Parlamentului ar putea fi prezidată de Voronin

Vladimir Voronin, în vârstă de 84 de ani, va fi cel mai în vârstă deputat în noul Parlament al Republicii Moldova. Potrivit legislației, el va prezida prima ședință a Legislativului, în cadrul căreia deputații urmează să depună jurământul, să aleagă președintele Parlamentului și să formeze fracțiunile parlamentare, notează cei de la Realitatea.

Voronin este președintele Partidului Comuniștilor și a fost ales în actualul Parlament pe listele Blocului „Patriotic”. Acesta se află la al nouălea mandat de deputat și are o carieră politică de peste trei decenii.

Între anii 2001 și 2009, Vladimir Voronin a fost Președintele Republicii Moldova, fiind ales în două mandate consecutive.

Urmărește și