Nicolae Botgros va dirija prima ședință a Parlamentului Republicii Moldova, după refuzul lui Voronin

Nicolae Botgros va dirija prima ședință a Parlamentului Republicii Moldova în noua legislatură, după refuzul comunistului Vladimir Voronin să o prezideze ca decan de vârstă. Nicolae Botgros este următorul ca vârstă în Parlament. Acesta are 72 de ani.

Vladimir Voronin, președintele PCRM, anunță că nu va prezida prima ședință a acestui Parlament, chiar dacă e decanul de vârstă printre noii deputați aleși și confirmați de Curtea Constituțională.

Potrivit acestuia, „acest Parlament nu reflectă preferințele reale ale societății moldovenești și pentru că, prin utilizarea resurselor administrative, inclusiv a corpului diplomatic, prin presiuni fără precedent asupra opoziției și cetățenilor, prin isterie militară și intimidarea alegătorilor, printr-o propagandă agresivă și epurarea spațiului informațional, prin minciună și manipulare, puterea a fost acaparată de un grup responsabil direct pentru situația dezastruoasă, fără precedent, în care se află astăzi Republica Moldova”, a declarat Voronin.

Urmărește și