Ecuadorul l-a declarat „persona non grata” pe ambasadorul Cubei

Ecuadorul l-a declarat „persona non grata” pe ambasadorul Cubei, Basilio Gutierrez, precum și pe personalul său diplomatic, a anunțat Ministerul de Externe. Diplomaților li s-au acordat 48 de ore pentru a părăsi țara.

Autoritățile nu au explicat motivele deciziei luate de guvernul președintelui Daniel Noboa, dar au invocat articolul 9 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.

Ministerul de Externe al Cubei a respins decizia, calificând-o drept „arbitrară și nejustificată” și descriind-o ca pe „un act neprietenos și fără precedent”, care subminează relațiile istorice dintre cele două țări.

Havana a sugerat că expulzarea ar fi legată de presiuni din partea Statelor Unite înaintea unui summit regional programat în weekend la Miami. Potrivit martorilor Reuters, polițiști și militari ecuadorieni au fost văzuți patrulând în zona din jurul ambasadei Cubei din Quito.

Ecuadorul nu a precizat dacă această măsură implică și o rupere formală a relațiilor diplomatice cu Cuba.

Urmărește și