Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat că Rusia ar putea opri livrările de gaze către piața europeană și s-ar putea orienta către alte piețe considerate mai promițătoare.
Potrivit unor oficiali ai Uniunii Europene și unui document consultat de Reuters, Comisia Europeană urmează să prezinte pe 15 aprilie o propunere legislativă pentru interzicerea permanentă a importurilor de petrol rusesc, la trei zile după alegerile parlamentare din Ungaria.
Liderul de la Kremlin a subliniat însă că aceasta nu este o decizie, ci doar „o reflecție cu voce tare”.
Vladimir Putin, liderul de la Kremlin: „Totuși, ei (europenii) au spus că intenționează să impună restricții privind achiziționarea gazului rusesc, că plănuiesc să facă acest lucru într-o lună, cu data de 24 ca ultimă zi, iar începând cu 25 vor introduce restricții asupra gazului, inclusiv asupra gazului natural lichefiat. Iar în 2027 vor impune restricții suplimentare până la o interdicție totală. În același timp, se deschid alte piețe. Și poate ar fi mai profitabil pentru noi să oprim chiar acum livrările către piața europeană. Să ne orientăm către aceste piețe care se deschid și să ne consolidăm acolo poziția. Nu există niciun motiv politic aici, vreau să fie clar. Dar dacă ei oricum ne vor închide accesul peste o lună sau două, atunci poate că este mai bine să ne oprim noi înșine chiar de acum?”.
Putin a reiterat că Rusia a fost mereu un furnizor de energie de încredere și că va continua să colaboreze în acest mod cu partenerii pe care îi consideră de asemenea de încredere, precum Slovacia și Ungaria.
