Gavriliță: Inflația ar putea crește cu 3,5 la sută

Majorarea prețurilor la carburanți ar putea pune presiune pe inflația din Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Mai exact, potrivit oficialului, inflația ar putea crește cu 3,5 la sută.

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Când vorbim despre carburanți, produsele petroliere care fac parte din consumul larg, contribuția lor la indicele prețului de consum este de circa 3.5%. Adică, dacă ne imaginăm scenariul dramatic – avem o dublare care se păstrează – ne putem aștepta să se transforme într-o inflație suplimentară de 3.5%.”

Oficialul nu exclude nici scumpirea unor servicii care depind de carburanți, cum ar fi cele de transport, însă a subliniat că Guvernul va interveni pentru a atenua șocurile.

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Noi vom avea grijă să intervenim acolo unde acest șoc lovește și în competitivitate economică.”

În ultimul său raport asupra inflației, prezentat în februarie 2026, Banca Națională a Moldovei a prognozat o inflație medie anuală de cinci la sută pentru anul 2026. Ținta BNM este menținerea inflației în intervalul de cinci la sută, plus-minus 1,5 la sută.

Experții Fondului Monetar Internațional FMI sunt mai precauți, estimând o rată medie a inflației de 5,5 la sută pentru 2026, invocând dependența ridicată de importurile de energie.

Potrivit Biroului Național de Statistică, de la începutul anului curent, inflația a constituit 5,1 la sută.

 

Urmărește și