Agricultorii anunță „protest de avertizare” în fața Guvernului. Manifestația urmează să se desfășoare pe 27 mai, în centrul Capitalei. Fermierii sunt nemulțumiți că autoritățile nu au dat curs revendicărilor adresate într-o scrisoare publică conducerii țării, pe 27 aprilie.
„S-a constatat că guvernare, în pofida unor promisiuni, a depus foarte puține eforturi pentru a realiza măsurile de salvare a fermierilor micro, mici și mijlocii, marea majoritatea dintre care se află după mai multe crize din ultimii 5 ani într-o dificultate financiară de proporție. Din momentul izbucnirii crizei scumpirii a carburanților și fertilizanților, agricultorii au auzit despre ajutor doar de la declarații unor demnitari în mass-media și nu au primit până în prezent nici un sprijin real.” , transmite Asociația „Forța Fermierilor”.
Reprezentanții organizației urmează să desfășoare, în perioada 18-24 mai, mai multe întâlniri în teritoriu, la care să discute cu fermierii problemele invocate.
Revendicările fermierilor rămân: adresarea la UE pentru a le acorda sprijin financiar, rambursarea în proporție de 100% a accizei la motorină începând cu 2026 și introducerea acestei măsuri ca una permanentă, neadmiterea majorării TVA pentru producția agricolă la cota de 20 %, introducerea din 2027 a plăților directe per hectar de culturi cerealiere și oleaginoase și identificarea mecanismului de refinanțare a agricultorilor care se află în dificultate de plată prin modificarea exigențelor Băncii Naționale și oferirea unor garanții de stat după exemplu României.
Autoritățile, deocamdată, nu au revenit cu o reacție la solicitările fermierilor.
