La doar 21 de ani, un vicepreședinte PAS Youth, fără studii de licență, primește un salariu de peste 33.000 lei

Vicepreședintele Organizației de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Bogdan Zgherea, în vârstă de 21 de ani, lucrează la Ministerul Culturii, fără să aibă vreo diplomă de licență și ridică în prezent un salariu brut de 300 000 de lei pe an. Zgherea a intrat în serviciu la Minister în 2023, când avea 18 ani și era student în primul an. El este remunerat prin intermediul contractelor de prestări de servicii, acordate fără licitație. Timp de un an, august 2024 – august 2025, când avea 19 ani, a fost avansat la funcția publică de consilier în cabinetul ministrului Culturii Sergiu Prodan, însă, după ce „a fost informat el personal și ministrul Culturii că există o problemă cu angajarea sa – și anume că încă nu a finalizat studiile de licență”, a trecut din nou pe contracte de prestări servicii. Ministerul Culturii neagă că angajarea lui Zgherea are legătură cu funcția lui deținută în partid, iar Procuratura Anticorupție a verificat situația în decembrie 2025 sub aspect de „pretinse acțiuni ilegale, manifestate prin excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”, însă nu a găsit elemente de infracțiune. Unii experți anticorupție admit că acest caz poate fi tratat ca favoritism, ceea ce constituie o contravenție, scrie Moldova Curată

Asistent de deputat când era elev

Bogdan Zgherea și-a susținut bacalaureatul la Colegiul Național de Comerț al ASEM în anul 2023. În același an a devenit membru al PAS și face parte din Organizația de tineret a formațiunii. În perioada aprilie – august 2023, a exercitat funcția de asistent al deputatei Ana Calinici. Atunci avea 17 ani (a împlinit 18 ani la sfârșitul lunii aprilie) și era în clasa a XII-a. Întrebată cum l-a selectat pe elevul Bogdan Zgherea să-i fie asistent, Ana Calinici ne-a răspuns că la bază au stat „competențele și abilitățile deținute de acesta, necesare pentru îndeplinirea unor sarcini tehnice de complexitate redusă”. Deputata ne-a mai informat că l-a remunerat cu 6 000 de lei lunar, sumă confirmată de Zgherea.

Contracte de valoare mică, oferite fără concurs de achiziții publice

În septembrie 2023, Ana Calinici a fost numită secretar de stat al Guvernului condus de Dorin Recean și a plecat din Parlament, iar Bogdan Zgherea, care între timp a absolvit studiile liceale, a rămas fără funcție. Peste 3 luni, la 20 decembrie 2023, Ministerul Culturii, condus atunci de Sergiu Prodan, l-a contractat pe un termen de 11 zile, achitându-i suma de 7 751, 94 de lei. Peste două luni, la 29 februarie 2024, Ministerul i-a oferit un nou contract, de 74 550 de lei, valabil până în luna iulie 2024, pentru „servicii de promovare a Programului Național «Voucher Cultural»”. Acest program urmărește stimularea consumului de cultură printre tinerii care au 18 ani, prin oferire unei sume de 1000 de lei, care poate fi cheltuită pentru cărți, spectacole, expoziții etc. Programul a fost lansat de Ministerul Culturii în noiembrie 2022 și include o platformă digitală prin intermediul căreia se obține voucherul și se cumpără produsele. Pentru atribuirea celor două contracte, Ministerul Culturii nu a organizat concurs de achiziții publice, întrucât sunt considerate achiziții de valoare mică.

La 19 ani, consilier în cabinetul ministrului, cu verificări ale Procuraturii Anticorupție

La expirarea, în iulie 2024, a contractului pentru promovarea Voucherului Cultural (VC), Bogdan Zgherea a fost angajat în calitate de consilier în cabinetul ministrului Sergiu Prodan. Situația a ajuns, datorită unei sesizări, în atenția Procuraturii Anticorupție, care a investigat faptele sub aspectul „pretinsele acțiuni ilegale ale ex-Ministrului Culturii, dl. Sergiu Prodan, manifestate prin excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”, însă în decembrie 2025 a emis o ordonanță de încetare a procesului penal. Procurorul Cristina Robu a audiat patru persoane de la Minister, însă nu și pe Sergiu Prodan.

Potrivit ordonanței de încetare a procesului penal, la audieri, Maria Feraru, șefă a Serviciului Resurse Umane la Ministerul Culturii, a declarat că la 15 august 2024 a primit spre executare cererea de angajare a lui Bogdan Zgherea, avizată de ministru, și urma să pregătească pachetul de acte și contractul individual de muncă. Ea susține că abia atunci a observat că Zgherea nu are studii superioare și că i-ar fi arătat acestuia articolele subliniate în mod special din Legea nr. 80/2010, care prevăd condițiile obligatorii de angajare a persoanelor în cabinetul ministrului. Maria Feraru a perfectat contractul abia după ce, peste 2 zile, i-a fost prezentată o „notă semnată personal de Ministrul Culturii, în care se face referință la activitatea remarcabilă a dlui Zgherea Bogdan în cadrul Ministerului, fiind implicat în mai multe programe și activități ale Ministerului”.

Un alt detaliu despre angajarea lui Bogdan Zgherea este că, deși procedura de pregătire și încheiere a contractului individual de muncă a început pe 15 august 2024, contractul a fost antedatat și indicată data de 1 august 2024. Despre asta a comunicat Maria Feraru la audierile de la Procuratură.

„În context a comunicat că, tot atunci a aflat că dl. Bogdan Zgherea, a activat și până la acel moment în baza unui contract de prestări de servicii semnat cu Ministerul Culturii, dar a specificat că Serviciul Resurse Umane, nu are atribuții la semnarea și evidența acestor contracte de prestării de servicii, respectiv, până la data de 15 august 2024, nu cunoștea despre activitatea dlui Bogdan Zgherea”, se spune în ordonanța procurorilor.

Solicitată acum, la 8 iulie 2026, să comenteze declarațiile sale făcute la Procuratură în decembrie 2025, referitoare la dubiile privind legalitatea angajării și la antedatarea contractului, Maria Feraru, care deține în continuare funcția de sefă a Serviciului Resurse Umane la Ministerul Culturii, ne-a răspuns: „Declarațiile pe care le-am oferit organelor de urmărire penală au fost făcute în calitate de persoană audiată. Totodată, afirmația potrivit căreia aș avea dubii cu privire la legalitatea angajării dlui Bogdan Zgherea nu corespunde conținutului declarațiilor oferite. (…) În urma verificării actelor și informațiilor disponibile, menționez că angajarea a fost realizată în conformitate cu cadrul normativ aplicabil funcțiilor din cabinetul persoanei cu funcție de demnitate publică, în condițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 80/2010. Potrivit acestei legi, numirea în funcție se bazează exclusiv pe încrederea acordată de persoana cu funcție de demnitate publică, respectiv ministrul Culturii, care își asumă responsabilitatea pentru selectarea consilierilor, una dintre obligațiile acestora fiind loialitatea față de persoana pe care o asistă. Astfel, angajarea dlui Bogdan Zgherea a fost efectuată în strictă conformitate cu cadrul legal aplicabil”.

Deși insistă că angajarea în cabinetul ministrului a fost legală, și-a depus demisia, dar a rămas la Minister

Bogdan Zgherea a deținut funcția de consilier în cabinetul ministrului Prodan timp de un an, până în vara 2025, când, așa cum a mărturisit chiar el la audierile de la Procuratura Anticorupție, din partea Direcției Juridice a Ministerului „a fost informat el personal și ministrul Culturii că există o problemă cu angajarea sa – și anume că încă nu finalizase studiile de licență”. Atunci și-a încetat funcția de consilier și Ministerul i-a oferit, la 2 iulie 2025, un nou contract de prestări servicii, în valoare de 149 851 de lei, pentru următoarea jumătate de an. Nici de această dată nu a fost organizat vreun concurs.

 

Investigația completă – aici.

Urmărește și