Doi vulcani de pe insule separate din Indonezia au erupt marţi, trimiţând în atmosferă coloane de cenuşă. Este vorba de muntele Sinabung de pe insula Sumatra și muntele Merapi de pe insula centrală Java.
Muntele Sinabung de pe insula Sumatra a expulzat în atmosferă o coloană de cenuşă la 5.000 de metri înălţime şi fluxuri de materiale piroclastice pe versanţi, a informat Agenţia Geologică din Indonezia.
Sinabung a erupt intermitent în ultimii ani. În 2016, nouă săteni şi-au pierdut viaţa după ce vulcanul a expulzat gaz fierbinte şi materiale vulcanice.
Muntele Merapi de pe insula centrală Java şi-a continuat activitatea vulcanică, expulzând fluxuri de materiale piroclastice la circa doi kilometri în jos pe versantul său sud-vestic.
Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică, şi are aproximativ 128 de vulcani activi.