VIDEO//Noi rețineri în dosarul escrocheriilor de milioane de lei, de pe cardurile bancare ale oamenilor
Acțiunile de investigație și urmărire penală în vederea identificării persoanelor care fac parte din grupul infracțional specializat în sustragerea banilor de pe cardurile bancare a cetățenilor continuă. Alte două persoane au fost reținute de oamenii legii.
În acest context, procurorii au stabilit că, după sustragerea banilor de pe cardurile bancare ale cetățenilor, le transferau pe conturile lor, prin intermediul portmoneelor crypto-valutare, iar banii erau convertiți în cryptomonede ”Bitcoin” și ”Litecoin”. Suspecții, pe parcursul anului 2020 până în prezent, au efectuat tranzacții de convertire a cryptomonedei ”Bitcoin” și ”Litecoin” în sumă de două milioane de lei.
În cadrul perchezițiilor autorizate dispuse de organele de drept, la domiciliile și în automobilele suspecților, au depistat peste jumătate de milion de lei, iar două mașini au fost confiscate.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la opt ani de pușcărie.