Pretorul de la Ciocana a scăpat deocamdată de arest. Magistrații au decis astăzi ca Sinilga Școlnic să fie cercetată în libertate. În următoarele 60 de zile, aceasta nu va avea voie să iasă din localitate.
Școlnic a fost reținut acum două zile într-un dosar de corupție și a stat 72 de ore în arest în izolatorul CNA. Totodată, în același dosar au mai fost reținuți șeful – adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, precum și un ofițer. Potrivit CNA, în perioada aprilie 2020 – prezent, pretorul sectorului Ciocana, având o înțelegere prealabilă cu șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, prin intermediul unui ofițer superior de investigații, ar fi pretins și primit de la agenții economici, care își desfășurau activitatea prin organizarea teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al mun. Chișinău și a comerțului ambulant stradal, sume ce variau între 5000 şi 10 000 lei. Din informaţiile colectate de anchetatori şi ofiţerii de investigaţii ai CNA rezultă că banii ar fi fost percepuţi drept taxe de protecţie şi pentru a facilita avizarea și eliberarea actelor ce permit desfășurarea activității agenţilor economici.