După AstraZeneca, un alt vaccin întâmpină probleme, după ce SUA a raportat șase cazuri de tromboză, dintre care unul fatal
Un alt obstacol pentru campania de vaccinare. După lovitura de imagine primită de vaccinul AstraZeneca, a venit rândul celui patentat de compana Johnson & Johnson, care a fost suspendat în Statele Unite și Africa de Sud. Motivul, ca și în cazul AstraZeneca – apariția rară a cheagurilor grave sânge.
Șase cazuri, inclusiv unul fatal, la femei, au fost identificate în Statele Unite, după ce au primit acest vaccin, din peste 6,8 milioane de doze administrate la nivel național. Prin urmare, autoritățile SUA au pus pe pauză administrarea acestui ser,
Vaccinul, cu doză unică, reprezintă mai puțin de 5% din dozele administrate în Statele Unite până în prezent.
Între timp, administrarea primelor doze de vaccin Johnson&Johnson a început în Europa. În Italia, 184.000 de doze au ajuns deja. Cu toate acestea, va trebui să avem răbdare. Compania a anunțat „că amână livrarea” vaccinului său în Europa, în condițiile în care grupul s-a angajat să furnizeze cele 200 de milioane de doze comandate de Uniunea Europeană înainte de sfârșitul anului.
UE a semnat o comandă fermă pentru 200 de milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson la care se adaugă o opțiune pentru încă 200 de milioane.