Dodon spune că Moldova este „gata să cumpere un lot important de vaccinuri Sputnik V”

Republica Moldova este disponibilă să cumpere un lot important de vaccinuri „Sputnik V”, a anunțat președintele PSRM, Igor Dodon, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat diverse chestiuni cu privire la dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

„În mod separat am abordat subiectul privind continuarea combaterii pandemiei, am subliniat importanța deosebită a ajutorului umanitar oferit de conducerea Rusiei – lotul de vaccinuri „Sputnik-V”, care va fi furnizat în Moldova în timpul apropiat”, a scris Igor Dodon pe o rețea socială.

Totodată, în cadrul discuției, Igor Dodon a menționat că Moldova este disponibilă să achiziționeze suplimentar un lot important de vaccinuri „Sputnik V”, în condiții comerciale.

Federația Rusă a anunțat că este disponibilă să livreze țării noastre, sub formă de ajutor umanitar, 182 de mii de doze de vaccin ”Sputnik V”, dintre care 62 de mii de doze vor fi repartizate în regiunea transnistreană. Totodată, vineri, 16 aprilie, Comitetul național de coordonare a imunizării împotriva COVID-19 a decis să solicite oferta comercială pentru achiziționarea a 700.000 de doze de „Sputnik V”.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata