A fost ratificat Acordul cu România privind asistența de 100 de milioane de euro

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar în valoare de 100 de milioane de euro a fost ratificat de Parlament.

Proiectul de ratificare a fost votat în două lecturi de către 63 de deputați.

Ajutorul financiar este nerambursabil și va fi utilizat pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. În special, sunt vizate domeniile: energetic, transport, mediu, infrastructură, micul business, independența mass-media, reforma administrației publice, sănătate, cultură, turism. Preponderent, fondurile vor fi canalizate în regiuni – în sate, astfel ca banii să aducă beneficii directe fiecărui cetățean.

Mijloacele vor fi oferite pe parcursul a unei perioade de șapte ani. Totodată, în vederea asigurării absorbției complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României, implementarea acestuia poate fi prelungită pentru o perioadă de până la trei ani.

Acordul implică și contribuția financiară asigurată de Republica Moldova, care nu poate fi mai mică de 5% din cheltuielile eligibile pentru fiecare proiect în parte.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata