Agenții economici vor primi compensații parțiale pentru costul gazelor naturale consumate în perioada ianuarie-martie 2023

Consumatorii noncasnici vor primi compensații pentru primii 500 metri cubi (m.c.) de gaze consumați lunar, în perioada ianuarie-martie curent, în mărime de 12,27 lei (fără TVA)/ 1 m.c. Mecanismul de compensare a gazelor pentru agenții economici a fost adoptat de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

Potrivit unui comunicat de presă al executivului, o altă prevedere inclusă în mecanismul elaborat de Ministerul Economiei se referă la acordarea compensațiilor întreprinderilor cu consum sporit de gaze naturale din sectoarele: agroalimentar, a îmbrăcămintei și încălțămintei, a sticlei, covoarelor, a articolelor de hârtie și carton. Companiile vor putea solicita al doilea tip de compensații în cazul în care factura lunară la gaze (fără TVA) reprezintă cel puțin 5% din valoarea livrărilor de mărfuri și servicii din luna respectivă. Și în acest caz se stabilește compensația pentru gaze în cuantum de 12,27 lei (fără TVA)/ 1 m.c., dar nu mai mult de 1,5 milioane lei per consumator noncasnic pe lună. Din suma compensată se va exclude compensarea pentru primii 500 m.c.

„Guvernul înțelege foarte bine situația dificilă în care s-au pomenit mulți agenți economici, din cauza scumpirii resurselor energetice. Compensația pe care o vom acorda îi va ajuta să depășească perioada rece a anului, să păstreze locurile de muncă și să nu recurgă la majorări de prețuri”, a menționat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Astfel, agenții economici pot solicita compensațiile pentru gaze prin intermediul ghișeului unic de raportare electronică: https://raportare.gov.md/, completând formularul de solicitare. Depunerea ultimei cereri trebuie să aibă loc până la data de 12 mai 2023.

Suma totală a compensațiilor acordate consumatorilor noncasnici nu va depăși 230 de milioane de lei, bani alocați din fondul de intervenție a Guvernului.

O altă decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale este propunerea de a prelungi starea de urgență cu încă 60 de zile. Solicitarea urmează a fi prezentată spre aprobare Executivului, iar ulterior va fi dezbătută în plenul Parlamentului. Potrivit Raportului CSE, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea energetică, dar și cea națională, în contextul actelor de agresiune continuă a Federației Ruse asupra Ucrainei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata