Alaiba, despre absența nemotivată a lui Igor Dodon de la ședința de constituire a Parlamentului: „Poate încă e la nuntă?”
Igor Dodon, liderul PSRM, nu a fost astăzi prezent la ședința de constituire a Parlamentului, motivele absenței lui fiind necunoscute. În schimb, ceilalți colegi ai săi au fost nelipsiți, inclusiv președintele PCRM, Vladimir Voronin. Igor Dodon s-a numărat printre cei zece deputați care au absentat astăzi, listă în care s-au mai regăsit Ilan Șor, aflat în Israel, după ce a fugit din țară, dar și Oazu Nantoi, cel care a fost internat în spital, după un accident cu parașuta suferit în Bulgaria.
În contextul absenței lui Igor Dodon, într-o postare pe Facebook, deputatul PAS Dumitru Alaiba s-a întrebat reciproc.
Astăzi, Parlamentul de legislatura a XI-a a fost legal constituit, cu 91 de deputați prezenți din 101. Alegerile parlamentare anticipate au avut loc pe 11 iulie, în urma cărora au fost aleși 63 de deputați din partea Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, 32 de deputați – din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și 6 deputați – din partea Partidului Politic ”Șor”.