Alte șase cazuri noi de Kraken, confirmate în Republica Moldova

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează că a realizat o nouă secvențiere a probelor biologice pentru monitorizarea circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 pe teritoriul țării. Astfel, în șase, dintr-un total de 16 probe, a fost confirmată sublinia XBB.1.5, neoficial numită Kraken.

Probele au fost selectate din diferite regiuni ale țării, Chișinău, raioanele Anenii Noi, Călărași, Ceadîr-Lunga, Dondușeni, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina și Strășeni, atât din mediul rural, cât și urban.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că sublinia XBB.1.5 a SARS-CoV-2 este dominantă în Europa.

Specialiștii reiterează că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces, ținând cont că, în perioada 20 – 26 februarie, alți 3.702 moldoveni, cu peste 900 mai mulți decât săptămâna precedentă, au fost testați pozitiv.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata