Alți șase cetățeni moldoveni au revenit în Republica Moldova, cu o cursă comercială, după ce au fost evacuați din zonele afectate din Turcia, Hatay și Malatya. Informațiile în acest sens au fost prezentate de ministerul Afacerilor Externe.
„Reprezentanții Ambasadei Moldovei la Ankara au continuat eforturile pentru contactarea a 65 de persoane din lista misiunii diplomatice și care se află în regiunile afectate de cutremure. Dintre acestea, 27 au raportat că sunt în siguranță, nouă persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 29 de oameni sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică”, se mai arată în comunicatul MAEIE.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează și despre mobilizarea în scopul oferirii asistenței de specialitate cetățenilor moldoveni, dar și turci din zonele afectate în spiritul solidarității diplomatice.
Între timp, echipa moldovenească de salvatori a preluat două sectoare noi, din provincia Hatay, unde au efectuat lucrări de căutare și evaluare a blocurilor și caselor rezidențiale. Aici, la solicitarea echipelor de voluntari, angajații IGSU au acordat suport cu utilajul tehnic din dotare, pentru identificarea locului sinistraților rămași blocați sub ruine.
De la începutul misiunii internaționale, salvatorii din Moldova au reușit să salveze un băiețel de trei ani de sub ruinele unui bloc de locuit.