15 deputați au sesizat Procuratura privind tentativa de corupere

Aproximativ 15 deputați din fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat au sesizat Procuratura Generală cu privire la tentative de corupere, în scopul migrării spre o altă fracțiune politică din actualul Legislativ. Despre asta a anunțat președintele țării Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul nostru de televiziune, unde a oferit și câteva nume implicate în aceste scheme de cumpărare a aleșilor poporului.

„Pot să vă spun că depoziții oficiale la Procuratură deja au depus zece sau 15 deputați, inclusiv vreo opt de la PSRM și PD. Oficial s-au dus la Procuror și au scris la mine a fost cutare, pe data cutare, mi-a propus cutare. Depoziții oficiale. Că a fost Vladimir Cebotari, că a fost Tauber, că au venit prin verișori sau avocați.”

Astfel, șeful statului a ținut să menționeze că are încredere în Procurorul General, care va face curățenie printre cei care se ocupă cu lucrurile murdare.

„Eu nu vreau să spun că Procuratura nu activează. Eu știu că Procurorul face tot posibilul. Cel puțin, votul de încredere pe care i l-am acordat șa sfârșitul lunii noiembrie în acea situație dificilă pe care am avut-o, eu am încredere în el că va duce lucrurile până la capăt.”

Precizăm că Procuratura Generală a confirmat astăzi cele spuse de către Igor Dodon, menționând că prin subdiviziunile sale specializate, investighează cazurile de corupere a deputaților, ancheta fiind în desfășurare. Totuși, pentru a nu împiedica bunul mers al acțiunilor, alte detalii vor fi făcute publice după realizarea acțiunilor planificate și obținerea anumitor rezultate.

Comments (0)
Add Comment