Zi de doliu în Statele Unite, la 19 ani de la groaznicele atacuri teroriste comise în ziua de 11 septembrie, 2001. Aproximativ 3.000 de persoane au murit în atacurile cu avioane de pasageri care au vizat turnurilor gemene World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului.
O a patra aeronavă de linie, deturnată de terorişti, s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat cu atacatorii. Aparatul de zbor ar fi urmat să se prăbuşească peste Casa Albă sau peste Capitoliul din Washington.
Atacurile din septembrie au lăsat o urmă adâncă în memoria americanilor, președintele de atunci, George Bush Junior, declarând un război total teroriștilor, în frunte cu Osama Ben Laden, cel care a fost considerat creierul din spatele atacurilor, americanii începând asediul asupra mai multor țări din Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu pentru a-l putea găsi.
În 2011, la insistențele președintelui Obama, se presupune că Ben Laden a fost localizat și împușcat de către forțele americane.