21 de președinți de raioane, reprezentanți ai PSRM, îi cer Maiei Sandu să meargă la dialog cu fracțiunile parlamentare

Mai mulți președinți de raioane au semnat un apel adresat președintelui Maia Sandu prin care o îndeamnă la dialog cu forțele parlamentare. Mai exact, este vorba despre 21 de președinți de raioane, 17 dintre care sunt reprezentanții PSRM, iar alți trei fac parte din echipa bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. În lista semnatarilor se regăsește și ex-democratul Ștefan Paniș, președintele raionului Florești, care și-a anunțat anterior susținerea pentru Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.

Cifrele zilnice de morți și noi cazuri de infecții cu COVID-19, pe fundalul spitalelor arhipline din țară, sunt alarmante. Oamenii se tem pentru viața lor și privesc cu frică prezentul și viitorul imediat. Iar pe fundalul crizei pandemice, se aprofundează și criza politică, care are ecou negativ în toate domeniile vieții. De săptămâna trecută am pornit o discuție între președinții de raioane, pentru a face un schimb de informații despre situația în comunitățile lor, acțiunile pe care le întreprind și am ajuns la concluzia că e nevoie de o guvernare stabilă, pentru depășirea situației de criză politică și pandemică”, a scris președintele raionului Cahul, socialistul Marcel Cenușă.

Președinții de raioane cer Maiei Sandu să inițieze un dialog cu forțele parlamentare „pentru a identifica soluții în vederea depășirii crizei politice și constituționale”.

Comments (0)
Add Comment