Angajații Serviciului Vamal au depistat 40 mii de euro și 10 mii de dolari americani la un pasager de la ruta „Chișinău-Viena”. Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, care a tăinuit prezența banilor în bagajul de mână.
Potrivit Serviciului Vamal, în timpul controlului de securitate au fost observate obiecte asemănătoare bancnotelor. Ca urmare, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au supus persoana unor verificări suplimentare, fiindu-i cerută ieșirea din fluxul de călători care au ales coridorul verde-nimic de declarat.
În rezultatul controlului a fost depistată suma de 40 000 de euro și 10 000 de dolari, pe care străina nu i-a declarat.
Mijloacele bănești au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare de către Direcția urmărire penală din cadrul Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal.