Guvernul a lansat 88 de noi proiecte de infrastructură rutieră, în a doua etapă a Programului Național „Europa este aproape” pentru anul 2025. Inițiativa va îmbunătăți accesul în 147 de localități, având un impact direct asupra a peste 227 mii de cetățeni și facilitând accesul la 541 de instituții publice, inclusiv școli, grădinițe și centre medicale. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, decizia de a începe lucrările mai devreme decât era planificat va permite primăriilor să lanseze licitațiile și să demareze construcțiile înainte de sezonul rece.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Este o reușită de etapă. O dovadă clară că atunci când administrația publică locală, adică primăriile, colaborează împreună cu administrația publică centrală, în cazul dat cu Ministerul Infrastructurii, și interesul este bunăstarea oamenilor, creșterea nivelului de viață a cetățenilor din Republica Moldova indiferent de localitatea în care se află ei, în final, noi împreună reușim.”
Potrivit oficialului, proiectele prevăd drumuri și trotuare moderne pentru siguranța cetățenilor.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „În total, cu aceste 88 de proiecte, pe lângă cele 132, vor fi construiți alți zece kilometri de drumuri locale de interes raional sau municipal. 71,4 kilometri de drumuri comunale și străzi modernizate în interiorul localităților, adică a satelor. 40 de kilometri de trotuare și căi pietonale care vor asigura acces sigur către școli, grădinițe, centre medicale și instituții publice.”
„Europa este aproape” este un program guvernamental lansat de Republica Moldova cu scopul de a accelera dezvoltarea infrastructurii și de a îmbunătăți condițiile de trai în localitățile țării.
În 2025, programul a ajuns la etapa a doua, cu 88 de noi proiecte aprobate, după ce 132 au fost finanțate în prima etapă. În total, programul prevede finanțarea a 579 de proiecte cu o valoare estimată de 2,6 miliarde lei.