Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat lansarea a încă trei servicii electronice noi din domeniul cadastral. Este vorba de informația despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, toate drepturile; informația despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, drepturi active; informația despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, pentru Programul de stat „Prima casă”.
„Serviciul cadastral de furnizare a informației poate fi solicitat on-line, accesând www.servicii.gov.md sau www.asp.gov.md, fără a fi nevoie să vă deplasați la centrele multifuncţionale ale ASP. Informaţia despre drepturile înregistrate asupra bunurilor imobile se furnizează contra plată şi se achită prin intermediul serviciul guvernamental de plăți electronice MPay, utilizând orice instrument de plată la alegere, cum ar fi: cardul bancar, ApplePay/Google Pay, internet banking, plăți în numerar și monede electronice. Termenele de prestare a serviciilor: 1 zi lucrătoare și 15 zile lucrătoare”, menționează instituţia.
Lansarea în regim de pilotare a prestării serviciilor electronice din domeniul cadastrului prin noua platformă PDSE a fost realizată în conlucrare cu Agenția de Guvernare Electronică.