După ce inițial autoritățile au decis ca profesorii nevacinați să se testeze la COVID-19 de două ori pe lună, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, susține că și elevii din unele școli ar putea să fie testați.
Potrivit oficialului, care a făcut declarația în cadrul unei emisiuni de la ProTV, această măsură ar putea fi luată, pentru început, în instituțiile de învățământ unde nu poate fi asigurată distanța de un metru între elevii care studiază în aceeași clasă.
(Ala Nemerenco, ministrul Sănătății)
„ –În primul rând, aceasta ar fi testarea copiilor la o anumită perioadă care învață în așa școli. –Dar din ce bani să se testeze? –Aici ar trebui să intervină sistemul public, cu susținere. Deci, nici într-un caz să fie contraplată, dar absolut gratuit, din bani publici.”
În context, Nemerenco a precizat că, în conformitate cu prevederile internaționale, în cazul în care nu poate fi asigurată distanța de un metru între elevi, sunt introduse alte măsuri pentru a ridica nivelul de siguranță al copiilor.
(Ala Nemerenco, ministrul Sănătății)
„De exemplu, spălarea mâinilor, aranjarea orarului în evantai pentru ca o oră să o facă în clasă, după care să treacă la alte activități ca să aerisească clasă, această testare regulată care este organizată pentru copii. De asemenea, existiă și niște aparate foarte simple care sustrag aerului și-l suflă afară.”
Despre recomandarea Agenției Națională de Sănătate Publică, cu privire la imunizarea copiilor care au cel puțin 12 ani, Ala Nemerenco a precizat că această inițiativă nu este, deocamdată, luată în calcul în Moldova.
În momentul de față, în țară, în 33 de insituții de învățământ se studiează de la distanță.