Anatolie Nosatîi: În curând, Moldova va dispune de un sistem de apărare antiaeriană

Survolarea spațiului aerian al țării de rachete străine, precum și amenințările repetate ale Federației Ruse în adresa Moldovei, fac ca autoritățile să ia în calcul tot mai mult apărarea antiaeriană. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în curând, Moldova va dispune de un sistem de apărare antiaeriană. Precizările în acest sens au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

„Suntem într-un cadru destul de avansat unde analizăm diferite posibilități și în timpul următor vom semna contracte pentru achiziționare”, a spus Nosatîi.

Totuși, oficialul a evitat să menționeze care va fi costul pentru noul sistem de apărare și cu ce țări se duc discuții la ora actuală, subliniind doar că asemenea practică ar fi una normală.

„Dar vreau să încredințez că activăm, lucrăm și vom depune maximum eforturi pentru folosirea resurselor disponibile în bugetul național precum și asistența internațională la acest capitol”, a mai spus ministrul Apărării.

În același timp, Nosatîi a precizat că de la izbucnirea războiului în regiune, teritoriul și spațiul aerian al Moldovei a fost apărat de nenumărate ori de către Ucraina.

Dar aceasta nu înseamnă că noi nu suntem responsabili de asigurarea securității noastre naționale. Noi nu avem un acord de apărarea cu nimeni și de aceea suntem nevoiți să dezvoltăm sistemul nostru de apărare”, a conchis Anatolie Nosatîi.

La finele anului trecut, același Anatolie Nosatîi declara că un sistem care să asigure securitatea spațiului aerian al țării noastre costă miliarde de euro și construirea acestuia ar putea dura până la șapte ani.

Anatolie NosatâiMinisterul ApărăriiSistem de apărare antiaerianăUcraina
Comments (0)
Add Comment