Andrei Năstase, în vizită la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova: „Am reiterat apelul la unitatea tuturor forțelor democratice”

Președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstase, a mers într-o vizită la sediul Ambasadei SUA în Republica Moldova, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Domnul Ambasador Kent D. Logsdon.

Potrivit lui Năstase, împreună cu Ambasadorul SUA ar fi parcurs și detaliat o serie de teme care au legătură cu situația atât de complexă și deosebit de complicată prezentă la frontiera de Est a Uniunii Europene.

„Am răspuns invitației Domniei Sale cu real interes și preocupat, așa cum am fost întotdeauna, de a optimiza dialogul cu prietenii și partenerii noștri americani, cei care sprijină constant, de foarte mulți ani, evoluția societății noastre către democrație. Am prezentat Domnului Ambasador Kent D. Logsdon un set de perspective obiective și foarte clar definite de cele mai recente evoluții militare și economice din această regiune, evoluții care se suprapun, din nefericire, evidentului impas al managementului guvernamental prin care trece astăzi Republica Moldova”, a scris Năstase pe Facebook.

Mai mult, acesta a ținut să reitereze că preocuparea sa cu privire la riscurile care pot fi generate de o schimbare bruscă a paradigmei politice din Republica Moldova, a fost unul dintre subiectele discuției și „am constatat că Domnul Ambasador a acordat atenție fiecărui detaliu atașat acestei teme”.

„Mai mult decât atât, am întărit disponibilitatea cu care actuala opoziție pro-europeană, democratică, extraparlamentară, validată istoric prin acțiuni concrete care au scos Republica Moldova de sub dominația unui regim oligarhic și ilegitim, este dispusă să contribuie activ la identificarea și implementarea soluțiilor care pot rezolva problemele cu care se confruntă astăzi societatea noastră. Am reiterat apelul la unitatea tuturor forțelor democratice din Republica Moldova și am susținut argumentat Domnului Ambasador necesitatea resetării actualei abordări politice guvernamentale, una exclusivă și exclusivistă în egală măsură, o abordare care pune în pericol parcursul pe care ni l-am asumat ca stat în momentul obținerii statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a conchis Năstase.
Andrei NăstasePlatforma DASUA
Comments (0)
Add Comment