Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, consideră că angajarea răspunderii de către Guvern este doar un „circ” și nimic pentru oameni.
Potrivit fostului ministru de Interne, care a ieșit, din nou, la atac printr-o postare pe facebook, tot la ce atestăm s-a făcut doar de dragul calculelor electorale, respectiv s-a apelat la interpretări de constituție, asumări de răspundere inoportune, pe concursuri, pe acte neconstituționale, s-a blocat activitatea normală, constituțională a instituțiilor statului, inclusiv a forului legislativ suprem, susține politicanul.
În context, Andrei Năstase care crede că deblocarea politicii moldovenești poate fi făcută doar de un Guvern asumat de PPDA, a mai precizat că partidul pe care îl conduce are și va avea în centrul activităților, luptei și muncii sale interesul cetățeanului, iar reluarea activităţii normale a Parlamentului și a tuturor instituțiilor statului este parte a preocupărilor și priorităților formațiunii.
Amintim că luni, într-o ieșire la presă, Andrei Năstase a venit cu un nou mesaj adresat deputaților pe care i-a îndemnat să voteze cât mai urgent moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Ion Chicu, reiterând că cea mai bună soluție anticriză este Executivul asumat de Platforma DA.