Angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată Moldova” din Ocnița au ieșit la protest și au cerut să li se achite salariile pentru câteva luni. Aceștia au blocat liniile de tren și spun că nu au cu ce să își achite serviciile comunale, creditele și chiar mâncarea pentru familii.
Protestatarii spun că nu și-au primit salariile de mai multe luni și că vor intra în grevă. La fel, manifestanții au spus că au fost amenințați cu dosare penale și amenzi dacă vor sta pe liniile de tren, iar ulterior, le-au părăsit, lăsând trenurile să circule.
Procuratura Anticorupție a demarat investigarea pretinselor ilegalități de la întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldovei”. Ancheta a demarat după ce deputatul Igor Munteanu a transmis un pachet de sesizări și materiale pe faptele unor presupuse ilegalități comise în cadrul întreprinderii.
Datoriile întreprinderii Calea Ferată a Moldovei se ridică la 459 de milioane de lei, dintre care 69 de milioane de lei reprezintă datorii salariale.