ARBI a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de circa 2,4 milioane de lei

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor procurorilor. Printre acestea se numără 2 încăperi locative, 5 terenuri agricole și 3 pentru construcții, o construcție nelocativă și 2 locative, sechestrate într-un caz de îmbogățirea ilicită. În prezent, ARBI are în examinare 114 de delegații pe 87 de cauze penale în privința a 183 de subiecți.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 8 expertize judiciare, dintre care 4 IT și 4 expertize criminalistice, în procedură fiind alte 48 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au inițiat 3 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 2 dosare. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 368 de dosare.

Direcția legislație a recepționat 20 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 17 rapoarte de expertiză și 14 avize. În prezent, se lucrează pe 39 materiale, recepționate de la autorități. Direcția analitică a efectuat o analiză operațională și una strategică, alte 89 de studii sunt în procedură. Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 103 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 8 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 41 de apeluri. 1123 de materiale au fost înregistrate în cancelaria Centrului.

Comments (0)
Add Comment