Armistițiul din Orientul Mijlociu aduce prima reducere de preț la motorină în Moldova, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
Astfel, vineri, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 29,83 de lei, cu un ban mai mult. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 34 de lei și 49 bani pentru un litru, cu 49 de bani mai puțin.
De la începutul acestui an, benzina s-a scumpit cu 07,15 lei, iar motorina – cu 15,85 lei.
Din 26 martie, la calculul prețului maxim de comercializare cu amănuntul a motorinei de tip standard, ANRE aplică valoarea medie a cotației medii pentru 7 zile anterioare și nu pentru 14 zile, cum era în trecut.
ANRE anunță că, împreună cu Ministerul Energiei și Centrul Național de Management al Crizelor, continuă să monitorizeze situația și evoluțiile atât pe piața internă cât și pe piețele petroliere internaționale și asigură cetățenii Republicii Moldova că toate măsurile și mecanismele aplicate urmăresc stabilirea unui echilibru între interesele consumatorilor și sustenabilitatea pieței produselor petroliere în contextul stării de urgență.