Asociația „Forța Fermierilor” își exprimă dezamăgirea față de tergiversarea de către parlament a adoptării proiectului de lege menit să apere agricultorii de datoriile provocate de secetă, consecințele războiului din Ucraina și deciziilor incompetente și întârziate ale Guvernului. Documentul a fost elaborat de deputatul Alexandru Trubca în cooperare cu fermierii, pentru a proteja producătorul autohton de cereale și oleaginoase. Asociația suspectează că unii deputați amână intenționat adoptarea acestei legi.
„Sute și probabil mii de agricultori în toată țara sunt hăituiți în condițiile legilor actuale ca o pradă ușoară de către creditori, în special cei care au făcut investiții substanțiale în ultimii ani ca să poată deveni sustenabili și rezilienți la secetă. În condițiile actuale, acești agricultori nu sunt protejați de stat de penalitățile exorbitante la întârzierile de plată, de cele mai multe ori o datorie multiplicându-se de 5-7 ori în mai puțin de un an.”, se menționează în comunicatul Asociației „Forța Fermierilor”.
Un proiect de lege care vizează sprijinirea fermierilor afectați de seceta din 2024 a fost înregistrat la Parlament. Printre modificările propuse se numără extinderea termenului de aplicare a legii până la 31 octombrie 2025 și includerea unei prevederi clare conform căreia aceasta se va aplica tuturor datoriilor curente ale agricultorilor. Totodată, în calitate de beneficiari ai legii, alături de agricultori, vor fi incluși furnizorii de inputuri, și se va exclude prevederea privind gradul de afectare suprafețelor agricole. Pentru eligibilitatea beneficiarilor urmează a fi introdusă limita de 3500 de hectare deținute. Va fi introdusă și limita maximă de 20% a suprafeței de livezi şi legume, în portofoliul agricol pentru eligibilitate, și se va interzice concesionarea contractelor pentru creditori fără acceptul debitorului.