Atenție, șoferi! Pe drumurile din țară se circulă în condiții de iarnă

Pe parcursul nopții trecute, drumarii au intervenit pentru combaterea lunecușului în sectoarele Edineț, Călărași, Rezina, Fălești, Dubăsari, Căușeni și Ștefan-Vodă. În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de artere naționale, transmite Moldpres. 

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), în combaterea lunecușului și înzăpezirii au fost implicați 51 de muncitori rutieri și 57 de utilaje speciale, fiind distribuite peste 650 tone de material antiderapant și 15 tone de sare tehnică.

ASD atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului circulației rutiere care țin de echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condițiile de circulație pe timp de iarnă.

Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează precipitații sub formă de lapoviță pe tot teritoriul țării. Ziua, temperaturile vor urca până la maximum +5 grade Celsius, iar noaptea mercurul din termometre va coborî până la -5 grade Celsius.

ASD
Comments (0)
Add Comment