În scopul prevenirii răspândirii virusului de pestă porcină africană (PPA) și în vederea aplicării mai eficiente a măsurilor de combatere a infecției, la MAIA a avut loc o ședință cu participarea crescătorilor de porcine, a reprezentanților ANSA, Ministerului Mediului, Agenției Moldsilva și IGSU.
Pesta porcină africană este o boală ce afectează toţi porcii domestici şi sălbatici. Prezența virusului PPA a fost semnalată săptămâna trecută la o fermă de porci din raionul Ungheni și la două gospodării casnice din raionul Cahul. Comisiile pentru Situații Excepționale au aprobat planuri de combatere, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare a focarelor.
În acest sens, autoritățile au examinat posibilitățile de fortificare a biosecurității din cadrul exploatațiilor zootehnice și de modificare a reglementărilor legate de campaniile de vânătoare a mistreților, pentru a ține pesta porcină departe de exploatațiile de suine și de gospodăriile casnice.
Secretarul de stat Iurie Scripnic a menționat că răspândirea PPA are loc din cauza neglijenței umane și a reiterat importanţa unei comunicări eficiente între instituţiile responsabile de siguranţa alimentară și mediul de afaceri, pentru a evita efectele grave asupra securității alimentare și a economiei naționale.
Reprezentanții ANSA au atenționat fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate, întrucât acestea ar putea fi contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Tot în acest context, cetățenii sunt rugați să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate.
Deținătorii de porcine sunt rugați să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.