Batereanu: „Țara nu se vinde, nu se cumpără, se moare pentru ea, dacă e nevoie, dar nu se trădează pentru nimic în lume”

Unul dintre fondatorii și președintele Asociației „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Andrei Batereanu, a venit cu un mesaj dur pentru cei care, până nu demult, au condus „armate întregi” de jurnaliști, trolli și instituții, iar acum au băgat coada între picioare și au fugit din țară, de frică că ar putea ajunge după gratii.

„Să vorbim despre semi-liderii „noștri” antieroii zilelor noastre. Stați, doar despre câțiva, că, știm, sunt mulți și nevrednici, dar, scuzată să-mi fie predilecția, mă voi referi astăzi la doar trei. Nu crai, evident, deși, în sinea lor, sunt sigur au crezut-o și pe asta. Să vorbim despre oameni care, cândva, controlau cam totul: vorba aia, de la semafor până la cojile de „nucă”. De tare multe ori mă întreb unde am greșit, noi cei care avem practic aceeași vârstă în buletine, bunăoară, ca „liderul nostru” Ilan Șor” scrie Andrei Batereanu.

„Tinerel parcă, cu perspectivă, nu mai că nu știu în ce domeniu, tovarășul Șor este, culmea, din nou deputat. Și chiar mai mult de-atât, șef de fracțiune parlamentară. Omul își permite, cu atâta nonșalanță, să ne insufle gândul că dânsul chiar este cinsti și că, vai, este hărțuit politic de organele de forță de la noi. E bine-mersi, în Israel, de unde ne dă nouă sfaturi ce și cum să facem și să recuperăm banii pe care tot el i-a furat. Și deziluzie că asemenea oameni ajung în Parlament, iar ei sunt mândri de asta.

„Cu atâtea dosare la fund însă, Șor n-are curajul să se întoarcă, așteptând o pară mălăiață de la noua guvernare, care, sper eu, o să fie otrăvită, în sensul c-o să-i pună capac și o să-l bage acolo unde îi este locul. La o anumită etapă, am avut o conexiune strict profesională cu partidul democrat, tre să recunosc, democarați în sensul în care o înțeleg eu. Cei de la PD, în frunte cu Vladimir Plahotniuc, o înțelegeau altfel și eu am rupt rândurile… Dar azi e despre altceva. Din păcate, l-a cam uitat lumea. Și eu l-am uitat, dar nu cred că e cazul să uităm. Un lider autoritar, aș zice, care a distrus pe oricine i s-a pus în cale. Și când spun „distrus”, vorbesc serios. Omul ăsta nu se temea de nimic. Până la un moment însă, în iunie, 2019, când și-a lăsat toată armata, toate televiziunile, toții trollii și a zbughit-o. Or după mine, un lider nu are dreptul moral să facă așa ceva. Și dus a fost. Să se întoarcă… ăh, da, mai bine mă abțin.

Eu nu am cum să nu aduc vorba despre Cavcaliuc, alias Giku Bo(u)eviku, care a încercat să-și construiască o imagine de, stai, militar?! , de patriot, care a îndrăznit să se compare cu Ștefan cel Mare, numai că el, la prima șuierătură, și-a „kidănit” oastea. Sincer, m-a amuzat rău campania electorală a acestui ins. Cu mască pe chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu sicrie prin nu știu ce sate, cu cărți de jucat… Ce să mai? Omul e „artist”, numai militar nu e. A zbughit-o și ăsta, când a auzit că procuratura îl prinde din urmă. Valodea, Ilan, Gicu în special… fiți bărbați, mai ales tu, domnule „colonel”, pentru că armata nu se lasă. Vino, primește lovituri, cazi prin glod, mori la urma urmei, dacă tot îți iubești țara și pretinzi că ești lider național. Nu tre să fii tare numai în uniformă sau în campaniile electorale…

Cât de mult nu aș fi eu supărat pe Filat, dar aici el este cu câteva etaje mai sus decât voi. El a rămas să ia peste „bot”, cum se zice în popor, pe drept pe nedrept, e o altă zeamă de pește. Țara nu se vinde, nu se cumpără, se moare pentru ea, dacă e nevoie, dar nu se trădează pentru nimic în lume”, a conchis Andrei Batereanu.

Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fugist din țară în 2019, în iunie, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea. Gheorghe Cavcaliuc, președintele Partidului PACE, imediat după alegerile parlamentare din 12 iulie, ar fi plecat în vacanță, însă așa și nu s-a mai întors, chiar dacă procurorii au cerut anunțarea în căutare a acestuia.

Comments (0)
Add Comment