Bătuți până la moarte și incendiați în propria casă. Crimă odioasă la Orhei

Crimă odioasă în raionul Orhei. Doi fraţi au murit la scurt timp după ce au fost bătuţi crunt de către doi tineri, scrie Publika.md.

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în satul Bolohani. Mai mult, potrivit poliţiei, casa în care au fost găsiţi aceştia a fost cuprinsă de flăcări, iar bărbaţii au fost scoşi din locuinţă de către pompieri în stare inconştientă.

Potrivit pompierilor victimele nu au suferit arsuri.

„În această dimineaţă la ora 4 şi 25 de minute, pompierii din Orhei au primit informaţia precum că în satul Bolohani, Orhei într-o casă ieşea fum şi că în interior posibil sunt persoane. La faţa locului s-au deplasat imediat pompierii au stabilit că casa este cuprinsă de fum, iar într-o odaie ard bunurile materiale. La ora 4.48 de minute pompierii au localizat incendiul”, a declarat ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

Bărbaţii au fost duşi de urgenţă la Spitalul Raional Orhei. Aceştia aveau mai multe plăgi la cap, dar şi fracturi ale mâinilor şi picioarelor. Medicii legişti investighează în continuarea cauza exactă a deceselor. Polițiștii din Orhei au reținut deja doi suspecţi în acest caz. Este vorba despre doi tineri de 16 şi, respectiv, 20 de ani.

În timpul audierilor aceştia şi-au recunoscut în totalitate vina şi urmează să fie reţinuţi pentru 24 şi, respectiv, 72 de ore.

Făptașii riscă de la 10 până la 15 ani de pușcărie.

În rezultatul măsurilor speciale de investigații polițiștii au stabilit doi suspecți pe cazul dat, aceștia fiind doi tineri cu vârstele de 20 și 16 ani care urmează a fi reținuți pentru 72 de ore.

Organul de urmărire penală în comun cu ofițerii de investigație continuă acțiunile de administrare a probelor și stabilire a tuturor circumstanțelor cazurilor sus descrise.

 

Comments (0)
Add Comment