Benzina și motorina se scumpesc în continuare

Benzina și motorina se scumpesc în continuare, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, joi, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 22,88 de lei, cu patru bani mai mult. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 19 de lei și 52 de bani pentru un litru, la fel, cu patru bani mai mult.

De luni, prețul la benzină a crescut cu 14 bani, iar cel al motorinei – cu 15 bani.

ANRE afirmă că va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.

ANREBenzinăCarburanțiMotorină
Comments (0)
Add Comment