Statele Unite ale Americii au înregistrat, de la începutul pandemiei până în prezent, peste 200.000 de decese asociate coronavirusului, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. COVID va fi a treia cauză de deces în acest an în SUA, mai mult decât accidentele, accidentele vasculare cerebrale şi Alzheimer.
Numai cancerele şi bolile cardiovasculare vor ucide anul acesta în SUA mai mulţi oameni decât COVID-19, deşi bilanţul real al victimelor şi al îmbolnăvirilor – peste 6,9 milioane conform datelor oficiale – este subestimat din cauza testării insuficiente.
În ultima săptămână, aproximativ 5.300 de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit în SUA, faţă de 2.000 în Uniunea Europeană, unde epidemia se intensifică din nou, după valul din primăvară. În pofida circulaţiei foarte active a virusului, liderul de la Casa Albă nu are în vedere instituirea de noi restricţii şi mizează pe aprobarea unui vaccin până în luna octombrie.
„Vom distribui un vaccin, vom învinge virusul, vom pune capăt pandemiei şi vom intra într-o nouă eră inedită de prosperitate, de cooperare şi pace”.
Totuşi, dozele unui eventual vaccin sigur şi eficace vor fi foarte limitate în primele luni, iar până în al doilea trimestru al anului viitor, când teoretic ar trebui să poată fi produse suficiente doze pentru vaccinarea celor 330 de milioane de americani.