Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un microbuz, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, condus de către un moldovean în vârstă de 33 ani.
Potrivit Serviciului Vamal, în rezultatul controlului, în habitaclul microbuzului, sub bancheta dreaptă din față, au fost depistate 110 blanchete pentru acte oficiale ale Federației Ruse, nedeclarate organului vamal.
Blanchetele au fost ridicate, iar șoferul riscă să fie sancționat contravențional.