Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a înaintat, joi, 5 decembrie, în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean. În moțiunea semnată de 26 de deputați și citită în plenul Parlamentului, deputații BCS se arată nemulțumiți de activitatea Executivului.
Petru Burduja, deputat BCS: „Acești 3,62 lei pentru fiecare metru cub de faz reprezintă prețul orgoliului ori al incompetenței voastre. Diferența de bani, bineînțeles, ați pus-o pe seama cetățeanului, care va trebui să achite din buzunarul propriu. Dar asta nu este totul, pentru că din politicile și strategiile voastre nu este clar, este aceasta ultima scumpire sau va urma una, mai multe în această iarnă”.
Radu Marian, deputat din partea PAS, a venit și cu o replică la solicitarea Socialiștilor și Comuniștilor.
Radu Marian, deputat BCS: „Parlamentul și Guvernul se asigură că noi trecem cu bine în această iarnă, în pofida faptului că opoziția, împreună cu prietenii lor de la Kremlin, vor să slăbească instituțiile statului, iar voi, prin această moțiune de cenzură, încercați să slăbiți instituțiile statului, dar noi o să ne lămurim cu voi atunci când o să dezbatem această moțiune”.
Potrivit regulamentului Parlamentului, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin 26 de deputați, iar dezbaterea acesteia va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile de la depunere.
În cazul în care moțiunea este adoptată, în termen de trei zile, prim-ministrul este obligat să prezinte președintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.