Bolea a precizat cum vor fi repartizate cele 100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Fermierii afectați de seceta severă din acest an, care urmează să beneficieze de cele 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului, vor trebui să demonstreze că cel puțin 60 la sută din recolta de porumb și 70 la sută din cea de grâu au fost compromise din cauza condițiilor climaterice. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivit lui, valoarea maximă a ajutorului per solicitant nu va depăși 500 de mii de lei.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Ajutorul se acordă dacă, potrivit actelor de constatare, seceta și arșița a afectat cel puţin 60% din recolta culturilor de porumb şi cel puţin 70% – din recolta culturii de grâu. Valoarea maximă de ajutor, conform prezentului Regulament, nu poate depăşi suma de 500 mii de lei per solicitant. Plafonul maxim al ajutorului financiar cumulativ, acordat unui solicitant în 2024, este de un milion de lei, inclusiv din ajutorul primit pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale în 2023.

Oficialul a precizat și cine dintre agricultori nu vor avea acces la acest sprijin financiar.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Deci, per total, un agent economic, nu poate beneficia maim mult decât un million de lei, suport din partea statului, ca să putem să distribuim banii în mod echitabil și să ajungă la toți agricultorii din Republica Moldova în mod egal. Mai departe, terenurile care se află în aria de deservire a unui sistem centralizat de irigare functional, nu sunt eligibile pentru acordarea ajutorului.”

Totodată, în scurt timp, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare urmează să prezinte un proiect de lege privind situația excepțională din agricultură.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Ministerul Agriculturii lucrează asupra proiectului de lege pentru situația excepțională, care va fi votat de către Guvernului și ulterior votat de către Parlament în această săptămână. Noi suntem în proces de avizare, în discuții cu celelalte instituții ale statului și cel mai probabil miercuri voi ieși cu detalii despre acest proiect de lege. Aici mă adresez gospodarilor țărănești care nu au reușit să-și ia noul cod fiscal. Conform legislația în vigoare din Republica Moldova, în mod obligatoriu trebuie să prezentați noul cod fiscal ca să puteți beneficiați de această formă de suport extrem de importantă pentru dumneavoastră.”

Săptămâna trecută, Guvernul a alocat 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție în agricultură pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii agricoli. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, au fost întocmite aproximativ 2.500 de acte de constatare a pagubelor suportate de agricultori din cauza condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 97 de mii de hectare de culturi agricole.

FermieriGuvernMinisterul Agriculturii și Industriei Alimentaresecetă
Comments (0)
Add Comment