Bolea, despre vânzarea Palatului Feroviarilor: „Eu am spus ceea ce a propus Consiliul de Administrare a Căilor Ferate”

Autorul propunerii de vânzare a Palatului Feroviarilor, pentru a plăti restanțele salariale ale angajaților Căii Ferate, ar aparține Consiliului de Administrare al CFM. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, la o emisiune de la postul TV8. Oficialul a precizat că doar a verbalizat această intenție a companiei.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Eu nu am propus niciun edificiu. Eu am spus ceea ce a propus Consiliul de Administrare a Căilor Ferate. Căile Ferate decid ce vor să vândă, bunurile pe care vor să le vândă. Ei sunt cei care organizează licitațiile.”

Fiind întrebat dacă consideră vânzarea Palatului Feroviarilor o idee oportună, Vladimir Bolea a declarat că acest lucru ar permite achitarea salariilor pentru angajați.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Atâta timp, cât noi cu dumneavoastră vorbim cu atâta duioșenie despre aproximativ cinci mii de oameni care nu-și pot încasa salariile și căile Ferate au un bun al său care generează, în fiecare an, alte cinci milioane de lei la toate aceste datorii, dumneavoastră cum credeți este o idee bună sau nu să-l vinzi scump și să încasezi banii, și să-i investești în activitatea ta de bază?”

Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că nu cunoaște nimic despre planurile ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, de a vinde clădirea Palatului de Cultură al Feroviarilor.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Eu nu cunosc despre discuțiile ce se dorește a fi vândut. Nu cunosc, prima dată aud de la dumneavoastră. Promit să mă documentez și să aflu mai multe detalii.”

În același timp, speakerul a declarat că, CFM trebuie să suflece mânecile și să se pună pe treabă, deoarece nu este cinstit ca întreprinderea să fie salvată din contul bugetului de stat.

 

Comments (0)
Add Comment