Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că în luna aprilie va fi desemnat constructorul pentru primii 5,1 kilometri de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova, parte a unui proiect comun cu România. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast, la Ziarul de Gardă.
Potrivit oficialului, proiectul a prins contur în cadrul unor discuții trilaterale desfășurate la Ujgorod, cu participarea reprezentanților din Republica Moldova, România, Ucraina și ai instituțiilor europene, în contextul programului SAFE. Acesta prevede extinderea infrastructurii rutiere, inclusiv a autostrăzii A8, până la frontiera de la Ungheni și mai departe, pe teritoriul Republicii Moldova.
Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „În ianuarie s-a finalizat licitația, iar până în aprilie vom ști cine este constructorul acestor 5,1 kilometri de autostradă prin Republica Moldova”.
Segmentul vizat face legătura în zona Ungheni și reprezintă primul tronson de autostradă care trece din faza de prefezabilitate în cea de fezabilitate, urmând să fie extins ulterior spre Chișinău, până la Cricova.
Bolea a subliniat că evoluțiile recente au accelerat semnificativ proiectele de infrastructură, inclusiv datorită apariției programului SAFE la sfârșitul anului 2025.
Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Lucruri care păreau de domeniul fantasticului acum un an, datorită conjuncturii, care se schimbă de la o zi la alta, a apărut programul SAFE în 2025, în noiembrie-decembrie, noi beneficiem de primii 5,1 km de autostrada”.
Construcția primilor kilometri de autostradă este estimată să dureze aproximativ 18 luni, după semnarea contractului.