Botnari, primarul de Hâncești, depistat cu COVID-19

Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, a fost infectat cu virusul COVID-19. Informația a fost confirmată chiar de el. „Da, sunt testat cu COVID-19. Sunt în carantină pe 14 zile”, a afirmat Alexandru Botnari pentru presă. Acum, alesul local primeşte tratament la domiciliu, aflându-se sub monitorizarea medicilor.

Centrul de Sănătate Publică din raion urmează să decidă dacă primăria va fi plasată în carantină.

La Hîncești sunt în jur de 200 de cazuri confirmate de COVID-19 și peste o sută recuperate. Peste 600 de persoane se află sub supravegherea medicilor.

La începutul pandemiei, în raionul Hîncești au fost două sate care s-au aflat în carantină, primele localități căzute sub incidența acestor restricții – Sofia și Bălceana.

Comments (0)
Add Comment