Guvenul canadian a anunţat că prelungeşte până la sfârşitul lunii octombrie măsura închiderii frontierelor pentru cetăţenii străini, cu excepţia celor a căror prezenţă pe teritoriul său este considerată esenţială. Prelungim restricţiile existente privind călătoriile internaţionale din alte ţări decât Statele Unite în Canada până pe 31 octombrie” a anunţat pe Twitter ministrul canadian al siguranţei publice.
Începând din martie, anul trecut, călătorii care sosesc în Canada, indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni canadieni, trebuie să respecte o carantină obligatorie de 14 zile pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
De la începutul lunii iunie, cetăţenii străini se pot alătura familiilor care locuiesc în Canada, dacă sunt soţi, copii, părinţi sau tutori legali ai unor cetăţeni canadieni
La rândul său, graniţa Canadei cu SUA rămâne închisă până pe 21 octombrie, ca parte a unui acord bilateral separat cu Washingtonul. Închiderea celei mai lungi frontiere terestre din lume a fost decisă în martie şi reînnoită în fiecare lună.
Canada a raportat aproape 160.000 de noi cazuri şi peste 9.300 de decese, până în momentul de față.