Cântăreața de origine irlandeză Sinead O’Connor, cunoscută pentru hitul „Nothing Compares 2 U”, a decedat la vârsta de 56 de ani, relatează Agerpres, citând presa internațională, transmite Agerpres.
O’Connor – care a avut un palmares de zece albume, iar Nothing Compares 2 U, scris de Prince, a fost single-ul nr. 1 pe plan mondial în Billboard Music Awards în 1990 – a primit mai devreme în acest an premiul inaugural pentru album clasic irlandez – Classic Irish Album – în cadrul RTE Choice Music Awards.
„Anunțăm cu mare tristețe decesul iubitei noastre Sinead”, a scris familia într-un comunicat publicat de canalul public RTE.
Artista a provocat și numeroase polemici. A criticat virulent Biserica catolică, acuzând-o că nu i-a protejat pe copii de abuzuri sexuale, iar în 1992 a rupt pe un canal de televiziune american o imagine a Papei Ioan Paul al II-lea.
În 1999 a declanșat un nou scandal, după ce a devenit preoteasă în cadrul unei biserici irlandeze disidente, pentru ca în 2018 să anunțe că s-a convertit la Islam.
În ultimii ani și-a făcut cunoscute pe rețelele sociale problemele de sănătate fizică și mintală, vorbind inclusiv despre gândurile sale de sinucidere și despre relațiile complicate cu familia și copiii.
Fiul în vârstă de 17 ani al cântăreței, Shane, a fost găsit mort în ianuarie anul trecut, după ce dispăruse dintr-un centru unde se afla sub supraveghere pentru risc de sinucidere.
„Sunt realmente dezolat să aflu de decesul lui Sinead O’Connor”, a reacționat pe fosta rețea Twitter, în prezent X, premierul irlandez Leo Varadkar. „Muzica ei a fost apreciată în toată lumea și talentul ei a fost inegalabil și incomparabil”